skip to content

Asigurare malpraxis

Stiati ca malpraxisul se poate asigura? Acest tip de asigurare se numeste raspundere civila profesionala si nu e numai pentru medici, ci chiar si pentru contabili autorizati, brokeri de asigurare, auditori, stomatologi, farmacisti, arhitecti si ingineri, notari, avocati? Si lista poate continua!

Orice companie de asigurari are in protofoliu si astfel de produse de asigurare malpraxis de acoperire a riscurilor profesionale, ea se face conform uzantei prin plata unei prime anuale la o suma asigurata stabilita de comun acord cu cel ce se asigura, iar evenimentul de malpraxis e acoperit si despagubit dupa multe, multe criterii si riscuri posibile: de ex. medicii, dupa specialitate, vechime, grad,spital, mediu urban sau rural.

In primul rand ar trebui sa lamurim termenul de "malpraxis" pentru a elimina orice confuzie legata de acesta. O definitie cat mai sintetica a malpraxisului este cea de eroare profesionala generatoare de pagube.

Iar o definitie elaborata este oferita de prof. Univ.Dr. Mircea Dutu: “Malpraxis este eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical, sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personajului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale. In aceasta definitie, malpraxisul presupune o eroare profesionala, savarsita in exercitarea atributiilor de medic si generatoare de prejudicii asupra pacientului”, a explicat prof. Univ. Dr. Mircea Dutu, presedintele Universitatii Ecologice Bucuresti.

Ce anume poate fi considerat eroare profesionala?

Erorile pot fi clasificate in: erori subiective si erori obiective. Cele subiective consta in reprezentarea gresita a realitatii medicale determinata de slaba pregatire profesionala, implicit punerea defectuoasa in practica a tehnicilor si manevrelor de specialitate.

Erorile de diagnostic se pot datora necunoasterii trecutului medical al pacientului, examinarii gresite, interpretarii eronate a simptomelor, neefectuarii unor teste, netrimiterii pacientului pentru un consult de specialitate sau neschimbarii diagnosticului in cazul unui tratament fara rezultate.

Acestea se deosebesc de erorile obiective legate de boala, de reactivitatea bolnavului, de complexitatea bolii, de informatiile false date de bolnav, de saracia bolilor in simptome.

Eroarea obiectiva este cauzata, cel mai frecvent, din cauza unei imperfectiuni a stiintei medicale la un moment dat, unei reactivitati particulare a bolnavului sau unor particularitati ale bolii.

In acest domeniu trebuie facuta precizarea privind eroarea de fapt, cauza ce inlatura raspunderea penala: art.51Cod pen.: „faptuitorul in momentul savarsirii acesteia nu cunostea existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care depindea caracterul penal al faptei” (ex.: pacientul nu se declara suferind de anumite boli) si eroarea de norma care este imputabila (ex.: nu este inlaturat caracterul penal al faptei in cazul eutanasiei de necunoasterea de catre medic a legislatiei in acest domeniu).

Asigurarea de malpraxis este obligatorie in cazul medicilor si asistentilor, dar e bine de stiut un lucru: asigurarea nu te absolva de raspundere atunci cand ai gresit, ea doar poate sa acopere ca si in cazul altor asigurari o parte din cheltuielile implicite rezultate in urma unui proces sau a unei intelegeri intre parti.

In Romania, doar personalul medical este obligat de lege sa detina o asigurare de malpraxis, pentru ca exista erori care pot interveni in efectuarea actului medical si care pot afecta viata pacientului.

Asigurarea de malpraxis este cumparata pentru a acoperi daunele financiare in cazul in care doctorul este dat in judecata pentru incompetenta la locul de munca, iar pentru reclamarea serviciilor personalului medical, pacientii trebuie sa se adreseze Comisiei de Disciplina a Colegiului Medicilor la nivel local.

back to top